Astăzi,21 noiembrie, cu ocazia Zilei ondiamle a salutului, elevii clasei a II-a B au avut parte de o activitate cu totul specială, plină de zâmbete, joc și descoperiri. Am vorbit împreună despre cât de diversă este lumea noastră și cât de diferite pot fi formele de salut de pe toate continentele. Copiii au aflat cu uimire că unele popoare salută prin înclinare, altele prin atingerea frunții, iar unele prin gesturi respectuoase ale mâinilor. A fost o adevărată călătorie în jurul lumii, fără să părăsim sala de clasă!
Fiecare elev a scris apoi diferite formule de salut în limba română, dar și în alte limbi, saluturi pe care le-au descoperit special pentru această activitate. „Hello”, „Bonjour”, „Ciao”, „Ola” au apărut pe steluțe multicolore, transformând clasa într-un mic colț multicultural.
Partea cea mai amuzantă a venit însă când copiii au început să inventeze propriile lor saluturi. Cu o imaginație debordantă, au creat combinații de gesturi, mișcări și chiar sunete originale. De la bătutul palmelor în ritmuri haioase și rotiri de mâini creative, până la saluturi însoțite de triluri, chicoteli sau mici salturi, fiecare copil și-a pus amprenta unică pe „salutul lui special”.
Întreaga activitate a fost plină de energie și voie bună. Copiii s-au distrat de minune, au râs, au încercat saluturile inventate unii de alții și au descoperit că un simplu „salut” poate fi o punte către prietenie, înțelegere și bucurie. A fost, cu siguranță, o experiență inedită pe care o vor ține minte mult timp!

